All Posts tagged manila

Vol. 5 nr. 04 | 2012 – Criza ostaticilor din Manila. Importanţa respectării procedurilor în criză

Vol. 5 nr. 04 | 2012 – Criza ostaticilor din Manila. Importanţa respectării procedurilor în criză

Această lucrare are ca subiect de analiză criza reprezentată de luarea de ostatici din Manila din data de 23.08.2010, cu accent pus pe reliefarea procesului de luare a deciziei. Evenimentul s-a produs atunci când Rolando Mendoza, fost inspector în cadrul Poliţiei din Manila, a luat ostatici cei 25 de călători (20 de turiști şi un ghid din China şi patru filipinezi) aflaţi într-un autobuz turistic, cu scopul de a-şi recăpăta slujba. Criza declanşată a avut repercusiuni grave atât la nivel naţional, cât şi internaţional, prin faptul că erau implicaţi şi cetăţeni chinezi. Autorităţile filipineze au răspuns acestei crize într-un mod total ineficient iar rezultatul dezastruos, ce a constat în uciderea a opt ostatici şi a atacatorului şi rănirea altor nouă persoane, a demonstrat grave deficienţe în ceea ce priveşte capacitatea de management al crizelor.

Analiza acestei crize a fost făcută cu ajutorul modelului cognitiv-instituţional „în patru paşi”. Pentru a realiza o analiză corectă de acest tip, este nevoie de un model care să poată răspundă tuturor necesitaţilor implicite analizei unei crize şi să ofere un cadrul logic adecvat. Din acest motiv, modelul „în patru paşi” este ideal.

Este important de menționat că analiza noastră se bazează pe surse publice, disponibile oricui, provenite atât de la autoritățile filipineze, cât şi cele chineze, dar şi de la mass-media implicată atât în relatarea evenimentului cât şi în analiza ulterioară crizei. Evenimentul s-a petrecut cu aproximativ trei ani în urmă şi din acest motiv există multe anchete aflate în desfășurare şi în prezent. Acestea ar putea pune pe viitor într-o lumină nouă evenimentele petrecute, lucru care face sarcina noastră cu atât mai dificilă. Din acest motiv, ne rezumăm la a prezenta evenimentele petrecute, aşa cum reies ele din datele disponibile până în acest moment. Acesta este şi motivul pentru care nu vom încerca să stabilim în mod clar vinovaţi sau să oferim verdicte. Ceea ce vom încerca însă să facem este să prezentăm în detaliu criza şi elementele sale componente şi să analizăm procesul de luare a deciziei din cadrul acesteia.

Read more…

More